Acasă » Trending » Prognoza meteo. Cum va fi vremea la început de februarie

Prognoza meteo. Cum va fi vremea la început de februarie

De: Elena Nica 31/01/2022 | 09:08
Prognoza meteo. Cum va fi vremea la început de februarie

Iată cum va fi vremea la început de februarie. Meda Andrei, meteorolog ANM, a explicat, în cadrul Știrilor B1 TV prezentate de Luiza Cergan, la ce să ne așteptăm în aceste zile.

„Până în jurul orei 17.00 – 18.00 vor mai fi ceva intensificări ale vântului în nordul Moldovei. Aici o să mai fie viteze de peste 55 – 65 km/h, dar, nefiind strat de zăpadă, o să fie doar un vânt mai uscat. Mai așteptăm să continue intensificările tot până în orele serii în zona înaltă a Carpaților Meridionali, a Carpaților de Curbură, acolo unde ninsorile vor fi cu totul izolate și slabe, dar stratul de zăpadă, care e proaspăt, poate fi spulberat în orele următoare.

De la ora 10.00 până la orele 16 – 17.00, maxim 19.00, sunt foarte puține ore și e posibil să manageriem acest aspect sub forma atenționărilor de tip nowcasting.
În mare parte din țară, vântul pe care l-am resimțit cu toții pe parcursul zilei de ieri va slăbi în intensitate, iar zonele în care va mai fi de interes pentru câteva ore vor fi nordul Moldovei și zona de munte, peste 1.700 – 1.800 de metri”, a declarat meteorologul ANM de serviciu.

Cum va fi vremea la început de februarie în toată țara

Întrebată cum va fi vremea la început de februarie, Meda Andrei a precizat: „Legat de începutul lunii februarie, ca de altfel prima săptămână aș spune, o să vedem soarele, dar temporat vor fi și ceva înnorări. Precipitații în general slabe cantitativ, mai ales sub formă de ninsoare, lapoviță, local prin vestul, nordul, centrul țării, și mai spre ploaie și lapoviță prin sud și sud-est, dar aici, în sud și sud-est, sunt foarte rare și trec foate repede. Din păcate, pământul va rămâne destul de uscat. Nu se va întâmpla nimic care să schimbe rezerva de umiditate prea mult în următoarele zile”.

Cum va fi vremea în București

„În București, azi cerul e mai mult senin, o veme destul de asemănătoare cu cea de ieri, în jurul a 8 grade temperatura aerului ajunge la amiază, o temperatură mai ridicată cu 3 – 4 grade decât ce ar trebui să avem la această dată.

Nu se vor resimți prea bine aceste grade, că vor mai fi ceva intensificări ale vântului, dar nu se va depăși în București o viteză de 35 – 40 km/h. Senzația de răcoare, chiar dacă temperaturile sunt mai mari decât în mod nromal, o vom resimți. Per total, o zi destul de frumoasă azi”, a mai spus meteorologul ANM.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars
Parteneri
AMENDĂ în valoare de 1.725 lei pentru toți șoferii români care nu au acest act banal în mașinile lor
AMENDĂ în valoare de 1.725 lei pentru toți șoferii români care nu au acest act...
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai Neșu, după ce a fost părăsită de fostul fotbalist!
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Iubirea demult uitată a Corinei Chiriac. A iubit un cântăreț celebru, dar a părăsit-o în tinerețe: „Eu aveam 19 ani, ea puțin mai mult”
Iubirea demult uitată a Corinei Chiriac. A iubit un cântăreț celebru, dar a părăsit-o în...
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit baze navale, rafinării și instalații militare ruse
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $. Cum arată în interior și cu cât vinde acum casa pe roți
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Bat clopote de nuntă pentru Anamaria Prodan și Ronald Gavril? Impresara a dezvăluit dacă a fost sau nu cerută în căsătorie: ,,Eu mi-am cerut toți foștii în căsătorie”
Bat clopote de nuntă pentru Anamaria Prodan și Ronald Gavril? Impresara a dezvăluit dacă a...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia la fiul său: „Mamă, adu-mi ceva de mâncare că nu mai pot de foame și n-am timp să mă mai duc să mănânc.”
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
Crima din Sibiu: prima explicație a tânărului care și-a ucis iubita cu un cuțit, într-un apartament. Tânăra avea doar 24 de ani
Crima din Sibiu: prima explicație a tânărului care și-a ucis iubita cu un cuțit, într-un...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
 Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Horoscop zilnic pentru luni, 20 mai 2024. Leul își dorește un nou început
Horoscop zilnic pentru luni, 20 mai 2024. Leul își dorește un nou început
Harta tunelurilor secrete din București. Catacombele pe lângă care trec zilnic milioane de români
Harta tunelurilor secrete din București. Catacombele pe lângă care trec zilnic milioane de români
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu să anunți. Termen până pe 27 Mai
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu să anunți. Termen până pe 27 Mai
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o...
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Antreprenorii români răscumpără businessurile vândute anterior unor fonduri de investiţii
Antreprenorii români răscumpără businessurile vândute anterior unor fonduri de investiţii
Adrian Alexandrov e în culmea fericirii. A uitat-o pe Elena Udrea
Adrian Alexandrov e în culmea fericirii. A uitat-o pe Elena Udrea
Scandal cu protecția copilului la poarta Claudiei Pătrășcanu. Gabi Bădălău acuză că nu a fost lăsat să își vadă copiii
Scandal cu protecția copilului la poarta Claudiei Pătrășcanu. Gabi Bădălău acuză că nu a fost...
Leonardo DiCaprio are o iubită cu 24 de ani mai TÂNĂRĂ: „Se pare că o place foarte mult” / Cei doi formează un cuplu de aproape un an
Leonardo DiCaprio are o iubită cu 24 de ani mai TÂNĂRĂ: „Se pare că o...
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
Povestea de iubire dintre Liviu Vârciu și Jojo. Cântărețul a fost înșelat de actriță: „Nu am putut trece peste asta”
Povestea de iubire dintre Liviu Vârciu și Jojo. Cântărețul a fost înșelat de actriță: „Nu...
Planta din România care îți poate face mult rău. Te poate băga în spital dacă nu ești atent. Apare primăvara și multă lume o confundă
Planta din România care îți poate face mult rău. Te poate băga în spital dacă...
Produsul din străinătate pe care românii îl consumă cu poftă, deși avem și noi în țară. Al nostru e mai gustos și mai ieftin, dar puțini oameni știu de el. Crește în număr mare și e de 15 ori mai bun decât cel de import
Produsul din străinătate pe care românii îl consumă cu poftă, deși avem și noi în...
×